Capsella bursa-pastoris face parte din familia Brassicaceae, este o plantă anuală sau bienală care crește până la înălțimi de aproximativ 20-50 de centimetri. Ea este originară din Europa și Asia de Vest, dar s-a răspândit în întreaga lume, fiind acum o buruiană comună în zonele temperate și moderate. Poate fi găsită într-o varietate de habitate, inclusiv pe câmpuri cultivate, pe marginea drumurilor, în grădini și parcuri, și chiar în terenuri necultivate. Ea preferă solurile umede și bogate în substanțe nutritive și poate fi întâlnită de obicei în locuri unde solul a fost disturbat, cum ar fi zonele agricole și terenurile nelucrate. De asemenea, poate crește pe soluri nisipoase, argiloase sau calcaroase, adaptându-se la diverse condiții de mediu.
Alte denumiri: iarba frigurilor, buruiană de friguri, tâşcuţă, punguliţă, punga ciobanului, punga babei, punga popii, coada pisicii.
Capsella bursa-pastoris (shepherd’s purse) a fost descrisă științific pentru prima dată de către naturalistul suedez Carl Linnaeus în lucrarea sa „Species Plantarum” publicată în 1753. Linnaeus a fost unul dintre primii biologi care a folosit sistemul de clasificare binomial pentru a cataloga speciile de plante și animale.
Numele ştiinţific „Capsella”este un termen latin care înseamnă „mică cutie” sau „pungă mică”. Epitetul specific „bursa” este un cuvânt latin care se traduce în mod literal ca „pungă” sau „sac” şi „pastoris” este la fel un termen latin care înseamnă „păstor” sau „pastor”, sugerând asocierea plantei cu pajiștile și zonele pastorale. Această denumire se datorează formei caracteristice a fructului, care arată ca o mică pungă sau sac, asemănătoare cu cea purtată de păstorii din vechime.
Sinonime: Capsella communis, Capsella denticulata, Capsella lobbiana, Capsella orientalis, Capsella rubra, Bursa abscissa, Bursa alandica, Bursa astoris, Bursa batavorum, Bursa bremensis, Bursa bursa-pastoris, Bursa brittonii.
Florile: sunt dispuse în raceme rare sau în inflorescențe simetrice, care se dezvoltă în partea superioară a tulpinii. Florile sunt mici şi albe, dar pot avea nuanțe ușor crem sau roz pal, având un diametru de aproximativ 4-5 mm. Florile au o simetrie radială și sunt alcătuite din patru petale care sunt aranjate în formă de cruce. Sunt considerate flori autogame, adică au capacitatea de a se auto-poleniza, deoarece aceleași flori pot produce și polen și semințe. Planta poate produce flori pe parcursul întregului an, în funcție de condițiile de mediu și climatice.
Fructele: sunt cunoscute sub numele de silicule sau silicile. Acestea sunt structuri asemănătoare capsulelor, aplatizate și de formă triangulară sau inimă, care conțin seminţele plantei. Au dimensiuni mici, având în general între 6 și 15 mm în lungime. sunt de obicei verzi în stadiul lor tânăr, devenind apoi galbene sau maronii la maturitate. Ele sunt fixate pe tulpină prin intermediul unor pedunculi scurți și sunt dispuse în mod caracteristic în partea superioară a plantei, în jurul axelor florale. Atunci când sunt complet mature, siliculele se deschid în două valve, eliberând semințele mici și plate ale plantei. Aceste semințe sunt adesea de culoare maro și au o formă rotundă sau ovală.
Frunzele: frunzele bazale sunt mai lungi și mai late decât cele de pe tulpină și formează o rozetă la baza plantei. Sunt lanceolate sau ovale, având o formă alungită și îngustă. Ele pot fi ușor arcuite sau cu marginile ușor ondulate. Pot fi ușor zimțate sau dințate, cu margini regulate sau neregulate. Aceste dințișori pot fi mici și ascuțiți. Au o textură netedă și lucioasă pe partea superioară, iar pe partea inferioară pot fi mai puțin lucioase. Dimensiunea frunzelor bazale este între 1 și 5 cm în lungime și între 0,5 și 2 cm în lățime. Sunt de obicei de culoare verde deschis până la verde închis, cu o nuanță mai palidă pe partea inferioară. Frunzele de pe tulpină sunt lanceolate sau ovale, având o formă alungită și îngustă. Ele pot fi mai mici decât frunzele bazale și devin progresiv mai mici pe măsură ce urcă pe tulpină. Marginile frunzelor pot fi ușor zimțate sau dințate, cu dințișori ascuțiți și regulate sau neregulate. au o textură similară cu cele bazale, fiind netede și lucioase pe partea superioară, iar pe partea inferioară pot fi mai puțin lucioase. Ele sunt de obicei mai mici decât frunzele bazale și pot măsura între 0,5 și 3 cm în lungime. Au aceeași culoare verde ca și frunzele bazale, fiind de obicei de la verde deschis până la verde închis.
Tulpina: este relativ subțire și delicată, având o înălțime care poate varia între aproximativ 10 și 50 de centimetri. Este ramificată și erectă, adică se ridică în sus de la nivelul solului. Ramurile se dezvoltă de-a lungul tulpinii, iar frunzele sunt dispuse alternativ pe aceste ramuri și tulpină.
Rădăcina: este una pivotantă, adică principală, și poate să pătrundă în sol până la adâncimi variabile, în funcție de condițiile de creștere și de structura solului. Aceasta este de obicei de culoare albicioasă sau gălbuie și poate să aibă ramificații subțiri care se extind în jurul rădăcinii principale.
Ce substanţe conţine planta? flavonoide (quercetina, rutina, kaempferol): cu proprietăți antioxidante și antiinflamatorii. Glucosinolați (glucoiberina, glucoiberină, glucoibervirină, glucotropeolina): pot avea potențial anticancerigen și pot contribui la susținerea sistemului imunitar. Alcaloizi: cu potențial farmaceutic sau toxic. Taninuri: pot avea efecte astringente și antiinflamatorii și pot contribui la vindecarea rănilor. Uleiuri volatile: pot avea diverse proprietăți medicinale, cum ar fi efectul antimicrobian sau antiinflamator. Vitamine: vitamina C, vitamina K , cantități mici de minerale precum calciu, fier, magneziu, potasiu și mangan. Substanțe mucilaginoase: semințele plantei produc un mucilagiu vâscos atunci când sunt umezite, care poate avea proprietăți adezive și poate fi folosit pentru capturarea insectelor acvatice. Substanțe astringente: pot avea diverse efecte asupra organismului, inclusiv proprietăți hemostatice, antiinflamatorii și astringente.
Utilizare în medicina tradiţională: planta este utilizată în medicina tradițională pentru diverse afecțiuni, inclusiv pentru oprirea sângerărilor, reducerea inflamației, tratarea rănilor, gestionarea problemelor gastrointestinale precum diareea și dispepsia, și pentru alinarea simptomelor răcelii și gripei.
Una dintre cele mai cunoscute utilizări ale plantei este pentru oprirea sângerărilor. Tocmai datorită acestui efect, planta a fost folosită tradițional pentru tratarea rănilor și a sângerărilor interne și externe. Este considerată un diuretic natural și este folosită în medicina tradițională pentru a stimula eliminarea urinei și pentru a ajuta la curățarea tractului urinar.
Se crede că planta are proprietăți antiinflamatoare și poate fi folosită pentru a reduce inflamația în diverse afecțiuni. Unele culturi folosesc infuzii sau decocturi de traista-ciobanului pentru a trata afecțiuni respiratorii minore, cum ar fi tusea și răceala. Planta a fost utilizată pentru a regla menstruația și pentru a trata alte probleme legate de ciclul menstrual.
Planta poate fi folosită sub diferite forme: frunzele uscate pot fi folosite pentru prepararea de ceaiuri sau infuzii, fiind cunoscute pentru potențialul lor terapeutic. Pentru obținerea de extracte, care pot fi utilizate în diverse produse cosmetice sau în industria farmaceutică. Poate fi măcinată pentru a obține pulbere, care poate fi adăugată în diverse rețete culinare sau în produse pentru îngrijirea pielii. Poate fi utilizată pentru obținerea de tincturi alcoolice sau extracte hidroalcoolice, care pot fi administrate intern sau extern în funcție de nevoi. Poate fi folosită pentru prepararea de cataplasme sau comprese, care pot fi aplicate local pentru ameliorarea unor afecțiuni ale pielii sau ale mușchilor.
Alte utilizări: planta produce un mucilagiu vâscos în jurul semințelor atunci când sunt umezite. Acest mucilagiu are proprietăți adezive care fac ca insectele să rămână lipite de semințe atunci când intră în contact cu ele. În cazul insectelor acvatice, cum ar fi larvele de țânțari, acestea pot fi atrase de semințele umede și se pot lipi de ele, fiind incapabile să se elibereze. Ca rezultat, aceste insecte pot muri ulterior.
Planta este comestibila, frunzele tinere și moi ale plantei pot fi consumate crude sau gătite. Ele pot fi adăugate în salate, supe sau alte feluri de mâncare. Semințele și rădăcinile acestei plante pot fi consumate în diverse feluri.
Specii asemănătoare: Arabidopsis thaliana (gâscariţă), Thlaspi arvense (punguliţa), Lepidium campestre
Atenţionare: este important să se asigure că plantele sunt culese din surse sigure și că nu au fost expuse la substanțe chimice sau poluare. De asemenea, este recomandat să fie consumate cu moderație și să se evite colectarea plantelor din zone care ar putea fi contaminate. Deși planta este considerată comestibilă, unele persoane pot avea reacții alergice sau digestive la consumul ei, așa că este întotdeauna indicat să se testeze în cantități mici înainte de a consuma în mod regulat.
