Aframomum melegueta- Grăuntele paradisului

 

Face parte din Familia Zingiberaceae, este originară din Africa de Vest, plantă perenă înaltă până la 2,5 metri, i se ai spune şi boabe de paradis, ardei melegueta, piper aligator;

Sinonime: Amomum melegueta

Fructele: sunt nişte păstăi de 5-7 cm, ce conţin numeroase seminţe de culoare maronie sau roşcat- cafenie, de formă rotunjită şi pulpa gelatinoasă;

Florile: se dezvoltă la baza tulpinei, este de culoare roz-violet;

 

 

Frunzele: au o lungime medie de 35 cm, şi o lăţime de 15 cm cu un sistem vascular bine structurat  şi sunt de culoare verzuie;

Tulpina: uneori poate fi scurtă şi de obicei prezintă semne de cicatrici şi frunze căzute;

Rădăcina: este sub forma unui rizom;

Utilizare: seminţele se pot folosi măcinate la fel ca piperul sau gătite întregi la diferite mâncăruri, sunt folosite la condimentarea mâncărurilor şi mai ales a sosurilor în amestec cu nucuşoară, scorţişoară sau cuişoare, au efect afrodisiac, alungă somnul şi împrospătează respiraţia.

 

 

Sunt folosite în dietele crude Vegan deoarece sunt mai puţin iritante pentru digestie decât piperul negru, au efect energizant;

Această specie a fost însă utilizată şi în scopuri medicinale, la tratarea afecţiunilor stomacului, balonărilor, greţurilor, durerilor abdominale, colicilor, afecţiuni ale cavităţii bucale, în cazuri de răceală, ajută la tratarea artritei;

Seminţele aromate şi cu gust iute ale acestei plante era un condiment foarte popular în Evul Mediu. Uneori seminţele se foloseau şi la fasificarea piperului adevărat, care era foarte scump pe vremea aceea.

 

 

Nu uita să distribui dacă ți-a plăcut:

Comentariile sunt închise.