Crocus heuffelianus (brandușa de primăvară, brandușa carpatică) este una dintre cele mai delicate și simbolice flori ale primăverii din Carpați. Este o plantă scundă, perenă, care răsare imediat după topirea zăpezii, vestind începutul sezonului cald. Are o singură tulpină subțire, la baza căreia se află două sau trei frunze înguste, lungi și ușor lucioase.
Specia a fost descrisă și numită oficial pentru prima dată în anul 1847 de botanistul britanic William Herbert, iar descrierea a fost publicată în „Journal of the Horticultural Society of London”. Numele științific al plantei are două componente: „Crocus”, provenit din grecescul „krokos”, care înseamnă „șofran”, și „heuffelianus”, epitet ales în onoarea botanistului austro-ungar Johann Heuffel, cunoscut pentru studiile sale asupra florei din Banat și din regiunea carpatică. Astfel, numele Crocus heuffelianus poate fi interpretat ca „brândușa lui Heuffel”.
Pe fiecare dintre cele 6 tepale (petale), chiar la extremitatea superioară, există o zonă unde pigmentul mov este mult mai concentrat. Această pată are două „brațe” care se unesc spre baza petalei, formând litera V sau conturul superior al unei inimi. În timp ce restul petalei are o nuanță de liliachiu deschis sau violet pal, acest marcaj este de un violet închis, intens, aproape purpuriu, ceea ce îl face extrem de vizibil de la distanță.
Forma este tubulară la început, apoi se deschide ca o cupă elegantă cu șase petale. Diametrul florii este de aproximativ 5–6 cm, ceea ce o face vizibilă chiar și în iarba deasă a pajiștilor montane.În centrul florii se găsesc exact 3 stamine galbene și un pistil ramificat în trei părți portocalii-roșiatice.
Frunzele, sunt liniare, înguste și de un verde închis, având o dungă albă-argintie caracteristică pe mijloc. De cele mai multe ori, sunt mai scurte decât floarea în momentul înfloririi. Planta este mică, atingând de obicei între 10 și 20 cm înălțime, crescând dintr-un bulb subteran.
Brândușa de munte înflorește din martie sau aprilie până în mai, în funcție de altitudine. La munte poate apărea chiar din zăpadă, fiind una dintre primele surse de nectar pentru insecte. Crește în pâlcuri, unde formează covoare violete dense, în locuri ierboase- poieni, pășuni și margini de pădure, preferând soluri bine drenate și zone cu lumină.
Știați că? florile de brândușă sunt extrem de sensibile la lumină și temperatură? ele se deschid complet în zilele însorite și se închid noaptea sau când cerul este noros pentru a-și proteja polenul și organele reproductive de frig. Petalele lor sunt acoperite cu o cuticulă ceroasă care le protejează de îngheț și zăpadă, permițându-le să „răsară” direct din stratul de nea.
1. Brândușa de nisip (Colchicum arenarium): este o specie protejată la nivel comunitar, întâlnită foarte rar în zone nisipoase.
