Astăzi este cea mai scurtă zi din an. O zi care trece aproape pe nesimțite, cu puține ore de lumină și cu seri care par mai lungi ca oricând. Este solstițiul de iarnă sau solstițiu hibernal, momentul în care noaptea atinge puterea ei maximă, iar soarele pare că se retrage pentru o clipă. Deși diferența este abia perceptibilă, câteva secunde în plus de zi, sensul este profund. Natura respiră adânc și pornește, încet, spre primăvară. Chiar și în cea mai întunecată zi există o promisiune.
Cuvântul „solstițiu” vine din limba latină, din „sol”, care înseamnă soare, și „sistere”, care înseamnă a sta pe loc. Denumirea se referă la faptul că, timp de câteva zile înainte și după solstițiu, poziția aparentă a Soarelui pe cer pare să nu se mai schimbe. Solstițiul nu este un fenomen specific doar Pământului. Toate planetele care au axa de rotație înclinată trec prin solstiții și echinocții. Totuși, efectele asupra climei sunt diferite de la o planetă la alta, în funcție de cât de înclinată este axa și de forma orbitei.
Solstițiul de iarnă marchează cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte din an în emisfera nordică. Acest fenomen astronomic are loc, de obicei, pe 21 decembrie, mai rar pe 22, în funcție de anul calendaristic. Din punct de vedere științific, solstițiul apare atunci când axa Pământului este înclinată cel mai mult față de Soare, iar acesta ajunge la cea mai joasă poziție pe cer la amiază. Din acest motiv, durata luminii solare atinge minimul anual.
Începând cu ziua următoare solstițiului, durata zilei începe să crească treptat, iar nopțile se scurtează. La început, diferența este foarte mică, de ordinul câtorva zeci de secunde, dar creșterea devine din ce în ce mai vizibilă pe măsură ce ne apropiem de primăvară. Chiar dacă frigul iernii persistă, din punct de vedere astronomic acesta este momentul în care lumina începe să câștige din nou teren.
Solstițiul de iarnă a fost important pentru oameni încă din Antichitate. Cele mai vechi sărbători dedicate reîntoarcerii Soarelui datează din Mesopotamia, de acum peste 4.000 de ani. De asemenea, construcții precum Stonehenge, Anglia sau Newgrange, Irlanda au fost aliniate astfel încât lumina Soarelui să cadă exact în ziua solstițiului de iarnă.
Solstițiul de iarnă a avut o importanță deosebită pentru civilizațiile vechi, care îl considerau momentul renașterii Soarelui și începutul unui nou ciclu al naturii. Era asociat cu ritualuri de protecție, focuri simbolice și adunări comunitare, menite să celebreze întoarcerea luminii. Multe sărbători de iarnă păstrează și astăzi această simbolistică, inclusiv Crăciunul, care pune accent pe lumină, speranță și reînnoire.
Din perspectiva naturii, solstițiul de iarnă marchează începutul iernii astronomice. Deși peisajul pare inert, procesele naturale continuă în ritmul lor lent, pregătind revenirea la viață din primăvară. Astfel, cea mai scurtă zi din an nu este doar un capăt, ci și un început.
