Mănăstirea Putna, locul de veci al Domnitorului Ştefan cel Mare

 

Mănăstirea Putna cu hramul Adormirea Maicii Domnului, este o mănăstire ortodoxă română, se află în Comuna Putna, Judeţul Suceava, în nordul Moldovei (Bucovina), la 30 km de Rădăuţi şi 70 km de Suceava, construită de voievodul Ştefan cel Mare între anii 1466-1469;

Construcţia Mănăstirii Putna a început în anul 1466 şi a durat 3 ani, sfinţirea având loc în data de 3 septembrie 1469, despre cum şi-a ales locul Ştefan cel Mare, ne povesteşte cronicarul Ion Neculce în lucrarea sa „O samă de cuvinte- Letopiseţul Ţării Moldovei”, spune că atunci când s-a hotărât să aleagă locul pe care avea să fie ridicată mănăstirea, Ştefan cel Mare a tras cu arcul dintr-un vârf de munte, iar unde a căzut săgeata acolo s-a zidit mănăstirea, şi la îndemnul părintelui Daniil Sihastrul a ridicat mănăstirea închinată Sfintei Fecioare Maria pentru că l-a ajutat să mai câştige o luptă, şi anume Bătălia de la Chilia (cetate maritimă), 23-26 ianuarie 1465;

Mănăstirea a fost jefuită, incendiată şi chiar devastată de un cutremur şi alunecări de teren, dar a fost restaurată şi consolidată de mai multe ori în anul 1653, 1756, 1902, 1961, 2014, de diferiţi conducători ai ţării, s-au păstrat liniile arhitectonice iniţiale specifice stilului moldovenesc, mănăstirea are cinci încăperi: pridvor, pronaos, gropniţă, naos şi altar, se regăsesc elemente de arhitectură renascentiste, gotice şi bizantine, pictura originală a mănăstirii s-a pierdut în decursul vremurilor, la exterior mănăstirea este încinsă cu un brâu răsucit (torsadă) simbolizând Preasfânta Treime, la intrare în mănăstire pe sub arcul boltit al unui turn se află stema Moldovei datată din anul 1471;

Singura clădire rămasă de pe timpul lui Ştefan cel Mare, este Turnul Tezaurului a cărei construcţie a fost terminată în anul 1481, unul dintre turnuri se numeşte Turnul Eminescu deoarece poetul Mihai Eminescu împreună cu Ioan Slavici au fost prezenţi la Serbarea de la Putna din 1871 şi au fost găzduiţi aici câteva zile, mănăstirea fiind supranumită de Eminescu „Ierusalimul Neamului Românesc”;

În prezent mănăstirea deţine un Muzeu în care se găsesc diferite obiecte ca broderii, manuscrise (Psaltichia), ţesături, argintărie, icoane, alcătuind o colecţie valoroasă şi impresionantă;

Data naşterii lui Ştefan cel Mare nu este cunoscută cu certitudine, ar fi în anul 1438 sau 1439, în Borzeşti, municipiul Oneşti, Jud.Bacău, tatăl fiind Bogdan al II-lea şi Maria Oltea, având încă trei fraţi şi două surori. Mănăstirea Putna a fost destinată a fi necropolă domnească chiar de Ştefan cel Mare vrând ca propria familie să fie înmormântată acolo, a murit pe data de 2 iulie 1504 (la vârsta de 65 sau 66 de ani), în urma infectării unei răni mai vechi dar şi de o altă afecţiune răspândită în acea perioadă fiind guta (podagra), fiind înmormântat la Mănăstirea Putna.

După moartea voievodului avea să vină la tron Bogdan (fiul lui Maria Voichiţa), denumit şi Bogdan al III-lea al Moldovei, în data de 2 iulie 1504 şi 20 aprilie 1517, înmormântat şi el tot în Mănăstirea Putna, a urmat Ştefăniţă-Vodă (fiul lui Bogdan al III-lea), a fost domn al Moldovei în perioada 20 aprilie 1517 şi 14 ianuarie 1527, înmormântat în anul 1527 tot la Mănăstirea Putna.

Cea mai răspândită variantă referitoare la numărul de bătălii împotriva duşmanilor la care a participat Ştefan cel Mare este de 40 bătălii în 36 de războaie dintre care 34 a ieşit învingător şi 2 lupte pierdute, şi doar 2 răscoale boiereşti, aceasta afirmaţie fiind bazată pe mărturisirea voievodului făcută în 1502 medicului veneţian Matteo Muriano care a venit în Suceava să îi trateze rănile;

Domnia lui Ştefan cel Mare este cea mai lungă domnie (domnia începe la o vârstă fragedă de 19-20 ani) din epoca medievală din Ţările Române, între 1457 şi 1504 (47 ani), un capitol important din istoria românilor, fiindu-i alături boierii, ţăranii, inclusiv slujitorii şi curtenii, deoarece el a ştiut să-i răsplătească pe criteriul competenţei pe toţi cei care dădeau dovadă de competenţă militară, credinţă faţă de ţară, vitejie şi inteligenţă, inclusiv acordarea de proprietăţi şi libertate;

A fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română cu numele de Ştefan cel Mare şi Sfânt la 20 iunie 1992;

Ştefan cel Mare , a fost căsătorit de trei ori, toate soţiile făcând parte din familii aristocrate:

– prima soţie Evdochia Olelkovici (Evdochia din Kiev), au avut 3 copii: Elena (Elena Stefanova), Bogdan-Vlad născut în 1466 şi Petru născut în 1467, au murit amândoi de tineri în anul 1479 la câteva luni distanţă fiind îngropaţi în acelaşi mormânt, s-au căsătorit în data de 5 iulie 1463 şi a luat sfârşit prin moartea Evdochiei în anul 1467, înmormântată la Biserica Sf. Gheorghe (Biserica Mirauti ) din  Jud. Suceava;

– a doua soţie Maria Asanina Paleologhina (din Mangop, Crimeea) sau Maria Paleologu din familia imperială bizantină, s-au căsătorit pe data de 14 septembrie 1472 şi s-au născut 2 copii Bogdan şi Ilie, morţi la o vârstă fragedă, înmormântaţi la Mănăstirea Putna, împreună cu mama lor decedată la 19 decembrie 1477;

– a treia soţie Maria Voichiţa fiica lui Radu cel Frumos (fiul lui Vlad Dracul şi Vasilisei Muşat), s-au căsătorit în anul 1478 şi au avut 3 copii, un băiat Bogdan-Vlad, şi 2 fete Ana, care care a murit de copilă fiind înmormântată la Mănăstirea Bistriţa şi Maria numită şi Cneajna, căsătorită în Polonia, murind fără urmaşi şi reînhumată la Mănăstirea Putna;

                       Maria Voichiţa

Ştefan a avut şi un număr de concubine, cea mai cunoscută fiind Maria Rareş din Hârlău, mama lui Petru Rareş, din alte relaţii au rezultat şi alţi copii, Alexandru (fiul Maruşcăi), primul născut al lui Ştefan care a beneficiat de un statut privilegiat tatăl acordându-i statutul de voievod, participând împreună la diferite lupte, a murit în condiţii suspecte la 26 iulie 1496, fiind înmormântat la Mănăstirea Bistriţa alături de bunicul lui Alexandru cel Bun, un alt copil Petru (fiul al lui Călţuna din Brăila), mort de copil şi înmormântat la Mănăstirea Putna.

 

Nu uita să distribui dacă ți-a plăcut:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *