Face parte din Familia Brassicaceae (Brasicacee), este o plantă bianuală – are un ciclu de viață care se întinde pe doi ani. În primul an, planta dezvoltă frunzele bazale și formează o rozetă de frunze. În al doilea an, planta produce tulpini florale și înflorește, apoi moare după completarea ciclului de reproducere. În al doilea an, când planta produce tulpini florale, înălțimea sa poate fi de aproximativ 30 până la 100 de centimetri.
Este originară din Europa și Asia de Vest și a fost introdusă și în alte regiuni ale lumii, inclusiv în America de Nord, unde a devenit o plantă invazivă. Este rudă cu o serie întreagă de plante începând de la varză, rapiţă la muştar. Preferă habitatele umede și umbroase, cum ar fi pădurile de foioase, marginile pădurilor, luncile de râuri, zonele umede și marginile drumurilor. Se poate găsi, de asemenea, în zonele de tufișuri și pe malurile râurilor. Această plantă are o preferință pentru solurile bogate în humus, umede și bine drenate. I se mai spune şi iarbă de usturoi, garlic root, hedge garlic, frunza voinicului,garlic mustard, vindecuţa.
Numele științific Alliaria petiolata a fost atribuit plantei de către botanistul german Friedrich August Marschall von Bieberstein, în cartea sa intitulată „Flora Taurico-Caucasica”, publicată între anii 1808 și 1819. Numele Alliaria este derivat din cuvântul latin „allium”, care înseamnă „usturoi”. Acest lucru se datorează faptului că plantele din genul Alliaria, precum Alliaria petiolata, au o aromă ușor asemănătoare cu cea a usturoiului, în special atunci când frunzele sunt sfărâmate sau zdrobite.
Epitetul specific „petiolata” se referă la caracteristica unei plante de a avea un peţiol, care este o mică tijă sau un suport care leagă o frunză de tulpină. Astfel, atunci când o plantă este descrisă ca fiind „petiolată”, se face referire la faptul că frunzele sale sunt atașate de tulpină printr-un petiol distinct.
Sinonime: Clypeola alliacea, Crucifera alliaria, Erysimum alliaceum, Erysimum alliaria, Erysimum cordifolium, Alliaria alliacea, Alliaria alliaria, Alliaria fuchsii , Alliaria mathioli, Arabis alliaria, Arabis petiolata, Hesperis alliaria, Pallavicinia alliaria, Sisymbrion alliarium, Sisymbrium alliaria, Sisymbrium truncatum.
Florile: la începutul înfloririi sunt adunate într-un bucheţel în vârful tulpinii, iar pe măsură ce planta creşte, bucheţelul devine ca un spic, sunt mici şi albe cu patru petale de până la 6 mm. Florile se auto-fertilizează sau sunt polenizate de o varietate de insecte. Înfloreşte în lunile aprilie -iunie.
Fructele: plantele produc fructe sub formă de mini-păstăi în poziţie verticală care eliberează seminţele în mijlocul verii. Fructul este o capsulă erectă, subţire, cu patru laturi de 4,5-5cm lungime, care conţine două rânduri de seminţe negre strălucitoare. O singură plantă poate produce sute de seminţe care se împrăştie adesea la câţiva metri de planta mamă.
Frunzele: în primul an de creştere, plantele formează nişte frunze rotunde, cu aspect creponat, uşor încreţite, apropiate de pământ, cu miros de usturoi daca sunt strivite uşor între degete. În al doilea an, frunzele de la bază sunt mai mari, în timp ce frunzele dinspre vârf sunt aproape triunghiulare şi ascuţite, în formă de inimă cu margini dinţate şi vârfuri ascuţite. Sunt în nuanţe de culori verzui spre gri, cu suprafaţa superioară lucioasă, cele bazale devenind albicioase în perioada fructificării.
Rădăcina: este pivotantă, având o structură subțire și fibroasă. Este de obicei de culoare albicioasă sau gălbuie și se extinde adânc în sol pentru a asigura stabilitate și absorbția nutrienților necesari plantei.
Substanţe: această plantă conține compuși bioactivi, cum ar fi uleiuri volatile (alicina, dialil disulfid și dialil trisulfid, care contribuie la proprietățile sale aromatice și medicinale), flavonoide ( kaempferolul și quercetina) și compuși glucosinolati (sinigrina, glucotropeolina și glucoiberina), care îi conferă diverse beneficii pentru sănătate. Planta mai poate conține substanțe nutritive precum vitamine, minerale și acizi grași esențiali, care pot contribui la beneficiile sale pentru sănătate.
Utilizare: frunzele și semințele sale au fost folosite în mod tradițional în diverse culturi pentru diverse scopuri medicinale. Printre utilizările medicinale tradiționale ale usturoiului sălbatic se numără tratarea răcelilor și gripei, îmbunătățirea digestiei, ameliorarea inflamațiilor și a durerilor articulare, precum și ca tonic general pentru întărirea sistemului imunitar.
Alte utilizări: frunzele și florile de usturoi sălbatic pot fi adăugate la diferite feluri de mâncare pentru a le oferi un gust și aromă subtile de usturoi. Ele pot fi folosite ca o alternativă mai delicată la usturoiul obișnuit. Frunzele tinere de usturoi sălbatic pot fi adăugate la salate proaspete pentru a le conferi un gust ușor picant și așezător. Ele pot fi folosite întregi sau tocate fin și amestecate cu alte ingrediente. Semințele de usturoi sălbatic pot fi uscate și măcinate pentru a obține un condiment aromat care poate fi folosit pentru a da gust mâncărurilor, supelelor și sosurilor.
Atenţionări: precum alte plante din familia Brassicaceae, usturoiţa poate conține cantități mici de compuși cunoscuți sub numele de glicozide cianogenetice, care pot elibera cianură în organismul uman dacă sunt consumate în cantități mari. Cu toate acestea, nivelurile acestor compuși în plantă sunt considerate a fi relativ mici și, în general, consumul moderat al plantei este considerat sigur pentru majoritatea oamenilor. Este întotdeauna important să culegeți și să consumați plante sălbatice doar din zone curate și sănătoase, pentru a evita contaminarea cu substanțe toxice din mediul înconjurător.
Planta poate interacționa cu anumite medicamente, în special cele anticoagulante sau antiagregantele plachetare, crescând riscul de sângerare. De asemenea, poate interacționa cu medicamentele pentru controlul tensiunii arteriale sau pentru diabet. Consumul excesiv de usturoiţă poate provoca disconfort abdominal, arsuri la stomac sau alte tulburări digestive la unele persoane. De asemenea, poate agrava simptomele unor afecțiuni precum gastrita sau refluxul gastroesofagian.
Înainte de a utiliza planta în scopuri medicinale sau în cantități mari, sau dacă aveți orice fel de îngrijorare legată de utilizarea sa, este recomandabil să consultați un medic sau un specialist în domeniul sănătății.
