Pulmonaria officinalis- plămănărica

Alte denumiri: cuscrişor, tutun de pădure, albăstrea, mierea ursului, ţâţa oii, lungwort, common lungwort, Mary’s tears, Lady’s milk drops.

Sinonime: Pulmonaria maculosa.

Pulmonaria officinalis este originară din Europa și Asia și face parte din familia Boraginaceae. Este o plantă perenă care crește în principal în zonele de umbră și parțial umbrite, de preferință în soluri umede și bine drenate, bogate în humus. Se găsește adesea în păduri, pe marginea drumurilor, în zonele de luncă, dar și în grădini sau parcuri, unde condițiile corespund cerințelor sale de creștere. Este o plantă care se adaptează ușor la soluri diferite și poate fi cultivată cu ușurință în grădini sau ghivece.

Planta a fost descrisă științific pentru prima dată de către botanistul englez William Turner în secolul al XVI-lea, în cartea sa intitulată „A New Herbal”, publicată în anul 1551. Turner a descris planta sub numele de „Herba pulmonaria” și a menționat că se credea că planta este utilă pentru tratarea afecțiunilor pulmonare. De-a lungul timpului, planta a fost studiată și descrisă de alți botaniști și cercetători, iar astăzi este cunoscută sub numele științific de Pulmonaria officinalis.

Numele științific al plantei Pulmonaria officinalis a fost dat de către botanistul italian Andrea Cesalpino în secolul al XVI-lea. Numele „Pulmonaria” provine din cuvântul latin „pulmo”, care înseamnă „plămân”, iar epitetul specific„officinalis” indică faptul că planta a fost considerată una dintre plantele medicinale esențiale, utilizate în mod tradițional în farmacie și în tratamente medicale. Numele „Pulmonaria” este legat de una dintre credințele medicinale medievale potrivit căreia aspectul plantei era asociat cu plămânii. Se credea că planta ar putea fi utilă în tratarea bolilor respiratorii, deoarece frunzele sale sunt acoperite cu pete albe și verzi, care amintesc de plămânii cu emfizem sau cu pneumonie.

Florile: sunt de dimensiuni relativ mici, având o lungime de aproximativ 1,5 cm. Ele sunt dispuse în grupuri de câteva flori pe tulpini scurte și își deschid petalele înainte de a fi polenizate. Culoarea florilor sunt albastre sau mov deschis, dar se pot schimba în culori roz sau roșu după ce sunt polenizate. Au o formă tubulară și o corolă formată din cinci petale unite la bază într-un tub scurt. Prezintă cinci stamine, care sunt dispuse alternativ cu petalele și sunt de obicei mai scurte decât corola. Este o plantă hermafrodită, ceea ce înseamnă că are atât organe de reproducere masculine, cât și feminine. Aceste organe sunt situate în interiorul tubului floral, iar polenul este transportat de insecte, cum ar fi albinele, pentru a ajuta la polenizare. Înflorește în mod obișnuit în perioada de la sfârșitul lunii martie până la începutul lunii iunie, în funcție de zona climatică în care este cultivată. În zonele mai calde, ea poate înflori începând din februarie sau începutul lunii martie. Recoltarea florilor se face de obicei în perioada de inflorire a plantei, trebuie să vă asigurați că recoltați florile din zone curate, fără poluare sau contaminare cu substanțe chimice sau alte substanțe nocive.

Frunzele: sunt în formă de inimă, cu marginile ușor ondulate și au o textură aspră, păroasă, care se simte ușor când sunt atinse. Sunt dispuse alternativ pe tulpină și au o lungime de aproximativ 5-15 cm și o lățime de aproximativ 4-10 cm. Frunzele tinere au au o culoare verde deschis, în timp ce frunzele mai mature au pete albe sau argintii caracteristice, care se formează în special pe partea superioară a frunzei și care sunt dispuse în modele distincte. Aceste pete sunt de obicei mai evidente în perioada de primăvară. Frunzele prezintă pe partea inferioară a frunzelor niste puncte mici și albe. Frunzele inferioare ale plantei sunt mai lungi și mai înguste decât cele superioare, având o formă ovală sau lanceolată, cu baza rotunjită și vârful ascuțit.

Tulpina: este scurtă și nu crește foarte înaltă, ajungând la o înălțime medie de aproximativ 20-30 de centimetri. Aceasta este de obicei dreaptă, cu o formă ușor înclinată și ramificată. Tulpina este acoperită cu peri fini și aspri, care pot fi vizibili atunci când sunt atinși. Poate fi de culoare verde sau roșiatică, în funcție de varietatea plantei și de condițiile de creștere. Ea poate fi ușor flexibilă și se poate îndoi ușor, dar este destul de robustă pentru a susține frunzele și florile.

Rădăcina: este subțire, ramificată și fibroasă, și se dezvoltă în solul umed și bine drenat. Aceasta poate avea o lungime variabilă în funcție de mărimea și vârsta plantei. Are o culoare maronie și poate fi adesea găsită la baza tulpinii. De asemenea, poate fi vizibilă pe suprafața solului în cazul plantelor mai mature. Radacina de Pulmonaria officinalis are o textură tare și poate fi greu de tăiat

Substanţe: conține o varietate de substanțe active, cum ar fi mucilagii, taninuri, saponine, flavonoide, acizi organici (cum ar fi acidul silicic, acidul malic și acidul citric), carotenoide și alcaloizi. Planta conține compuși antioxidanți precum acidul ascorbic, acidul caffeic, cantități semnificative de minerale, precum calciu, potasiu, magneziu și fier.

Utilizare: în scop medicinal, se utilizează în principal frunzele și florile plantei. Aceste părți ale plantei sunt bogate în substanțe active, precum mucilagii, taninuri, flavonoide și compuși organici cu proprietăți antiinflamatorii, antitusive, expectorante și diuretice. Frunzele plantei sunt folosite pentru a trata probleme respiratorii, cum ar fi tusea, bronșita, astmul, răcelile, utile şi în ameliorarea simptomelor de artrită și osteoartrită. Florile sunt utilizate mai ales în tratarea afecțiunilor inflamatorii ale gâtului și a problemelelor digestive. Rădăcina poate fi folosită în anumite remedii naturale pentru a trata diverse afecțiuni, cum ar fi infecțiile urinare și problemele digestive.

Poate fi utilizată în diferite forme și preparate: infuzie: pentru a prepara infuzia, se adaugă o lingură de frunze uscate sau două linguri de frunze proaspete într-o ceașcă de apă fierbinte, se acoperă și se lasă să stea timp de 10-15 minute, apoi se strecoară și se bea, tinctură: tinctura poate fi achiziționată de la farmacii sau poate fi preparată acasă, utilizând alcool etilic și plantele uscate, suplimente: planta este disponibilă și sub formă de capsule sau tablete, care pot fi utilizate pentru a trata afecțiunile respiratorii și pentru a sprijini sistemul imunitar, unguent: preparat cu ulei de măsline, ceară de albine şi frunze uscate.

Beneficiile plantei Pulmonaria officinalis: ameliorează inflamațiile respiratorii (tusea, astmul și bronșita), aceste proprietăți se datorează substanțelor active din planta, cum ar fi mucilagiile și flavonoidele, ajută la reducerea simptomelor alergice: planta conține compuși antiinflamatori și antioxidanți, cum ar fi acidul ascorbic și acidul caffeic, care pot ajuta la reducerea simptomelor alergice, cum ar fi rinita alergică, susține sănătatea pielii: tratează afecțiunile pielii, cum ar fi eczemele, psoriazisul și alte probleme dermatologice, datorită proprietăților sale antiinflamatorii și antioxidante, ajută la reducerea inflamațiilor digestive: poate ajuta la ameliorarea inflamațiilor din tractul gastrointestinal, fiind utilă în tratamentul gastritei, colitei și altor afecțiuni digestive, susține sănătatea sistemului imunitar: planta conține compuși activi care pot ajuta la întărirea sistemului imunitar și la protejarea împotriva infecțiilor și bolilor, îmbunătățește funcția hepatică: planta poate fi folosită pentru a îmbunătăți funcția hepatică și pentru a reduce nivelul de toxine din organism.

Alte utilizări: în trecut, pulmonaria a fost folosită și pentru a colora ouăle de Paște în roșu sau violet, datorită pigmentului lor natural.

Specii asemănătoare: Symphytum officinale – această plantă are flori de culoare albastră sau roz, cu o formă și o dispunere asemănătoare cu cele ale Pulmonaria officinalis. Frunzele sale sunt însă mai mari și mai groase decât cele ale Pulmonaria officinalis. Pulmonaria saccharata care are flori albe și frunze lucioase și în formă de inimă. Pulmonaria longifolia, care are frunze lungi și înguste. Pulmonaria angustifolia este o specie cu frunze înguste și flori albastre. Pulmonaria obscura este o specie cu flori albastre și frunze verzi întunecate cu pete albe, care crește în zonele umede din Europa și Asia de Vest. Pulmonaria mollis este o specie cu frunze argintii și pufos la atingere și flori roz sau mov. Pulmonaria filarszkyana este o specie cu frunze mici și înguste și flori albastre sau violete.

Contraindicaţii: persoanele cu tulburări de coagulare a sângelui ar trebui să evite utilizarea plantei, deoarece aceasta poate interfera în coagularea sângelui. Femeile gravide și cele care alăptează ar trebui să evite utilizarea plantei, deoarece nu există suficiente informații despre siguranța acesteia în aceste situații. Persoanele cu boli de ficat sau rinichi ar trebui să evite utilizarea plantei, deoarece aceasta poate afecta funcția hepatică și renală. Persoanele care sunt alergice la alte plante din familia Boraginaceae, ar trebui să evite utilizarea plantei.

Atenţionare: este important să fiți sigur că ați identificat corect specia de plante, deoarece unele plante pot fi toxice sau pot avea proprietăți medicinale diferite. Este bine să cereți ajutor unui specialist!

Nu uita să distribui dacă ți-a plăcut:

Comentariile sunt închise.