Face parte din Familia Ranunculaceae (Ranunculacee), este o plantă perenă, înaltă până la 1 m, răspândită pe câmpii, păşuni, maluri de pârâu, margini de drum, preferă solul umed, poate creşte în semi-umbră sau fără umbră, aceasta inhibă creşterea plantelor din apropiere în special al leguminoaselor, îşi are originea în Europa, Asia şi America de Nord, i se mai spune şi curpeniţă, jab, rărunchi, meadow buttercup, tall buttercup, common buttercup, giant buttercup;
Sinonime: Ranunculus acer, Ranunculus stevenii;
Numele de gen Raunculus provine din cuvântul latin „rana” care înseamnă „broască”, în timp ce sufixul -culus indică forma diminutivă, prin urmare Ranunculus înseamnă „broască mică”, epitetul specific „acris” înseamnă „acru”;
Florile: sunt galbene, lucioase, solitare, în formă de cupă mică care se deschide treptat, de aproximativ 25 mm, prevăzută cu 5 petale care se suprapun şi 5 sepale verzi care devin galbene pe măsură ce floarea se maturizează, înfloreşte din luna mai până în luna iulie, specia este hermafrodită (are organe masculine cât şi organe feminine), polenizată de insecte, urmate apoi de achene individuale iniţial de culoare verde-deschis dar ulterior devin brune;
Frunzele: cresc dintr-o tulpină ramificată, păroasă, are frunzele inferioare dinţate, alterne, compuse din 3-5 lobi palmate, cele superioare sun lanceolate aflate la joncţiunea tulpinilor de flori, ci dimensiuni mai mici şi împărţite în mai puţini lobi, sunt de culoare verde-închis;
Substanţe: conţine ranunculină care este toxică, dacă este ruptă elimină un suc puternic acru care provocă dermatită de contact (băşici pe piele), şi dacă este ingerată provoacă vărsături, arsuri şi dureri ale gurii, de aceea animalele scoase la păşunat nu se ating de ele, toxinele pot fi distruse prin căldură sau prin uscare;
Utilizare: se folosea pe vremuri la tratarea artritei, bronşitei, diareei, afecţiunile dermatologice, tratarea sciaticii, sub formă de cataplasmă din frunze proaspete, pus pe piept pentru a calma durerile toracice şi răselile, în abcese, seva din plantă era folosită pentru a îndepărta negii dar ca şi sedativ, în prezent se foloseşte doar în homeopatie;
Alte utilizări: frunzele pot fi fierte şi folosite ca şi garnitură.
