Muzeul aurului de la Brad, unic în Europa!

 

Muzeul aurului din Localitatea Brad, Judeţul Hunedoara, a luat fiinţă în 1896, când un geolog neamţ a strâns câteva piese găsite în minele din zonă, nici unul din exponate nu a fost prelucrat de vreun meşter aurar sau bijutier, aceasta fiind unul dintre elementele speciale care definesc unicitatea Muzeului.

Muzeul aurului de la Brad este unic în Europa şi numără cea mai mare colecţie de piese din aur în stare pură, colecţia cuprinde peste 1300 de exponate din aur nativ, şi peste 1000 de eşantioane minerale din ţară şi de pe alte continente.

Prima consemnare într-un registru de vizitatori este înregistrată în anul 1912, dată ce atestă existenţa Muzeului Aurului care cuprindea deja câteva sute de exponate.

Muzeul deţine eşantioane extrase de geologi şi mineri care au lucrat în diferite exploatări din Munţii Metaliferi, eşantioane minerale din România dar şi din multe alte ţări obţinute din schimburi sau donaţii.

 

 

Cea mai mare parte a exponatelor provine din zona Brad, acestea fiind prezentate aşa cum au fost recoltate din subteran încă din secolul al XIX-lea.

Punctul principal de atracţie al muzeului îl reprezintă piesele de aur care sunt expuse exact în forma în care au fost extrase, printre formele cele mai spectaculoase sunt steagul dacilor, şopârlele din aur şi un cristal pentagonal unic în lume.

Daca aveţi drum prin această zonă, nu rataţi o vizită la Muzeul Aurului, şi aceasta nu doar pentru că tezaurul de piese expus aici cântăreşte cele mai valoroase 20 kilograme de aur din lume, dar mai ales pentru că formele şi culorile în care aceasta este prezentat sunt într-adevăr impresionante.

Adresa: Str. Independenţei, nr 3, Localitatea Brad, Judeţul Hunedoara

 

 

Nu uita să distribui dacă ți-a plăcut:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *