Alte denumiri: almond tree, sweet almond, badamier, mandorlo, almendro, süßmandelbaum, badami, xing ren shu, badam.
Sinonime: Amygdalus communis, Amygdalus dulcis, Prunus amygdalus.
Migdalul dulce face parte din familia Rosaceae, este un pom care creşte până la 4-12 metri înălţime şi un trunchi de până la 30 cm în diametru. Este originar din Orientul Mijlociu și Asia de Sud-Vest, este cultivat în prezent în întreaga lume, în special în regiunile cu climat mediteranean. Acesta este apreciat în întreaga lume pentru gustul său delicios, dar și pentru utilizările sale în industria alimentară și în scopuri ornamentale.
„Prunus” este un gen de arbori din familia Rosaceae, care include specii de arbori fructiferi, cum ar fi migdalul, caisul, piersicul, cireșul, visinul și prunele. „Dulcis” este un cuvânt latin care înseamnă „dulce”. Acesta se referă la gustul dulce al migdalelor. „Prunus dulcis” se traduce literal ca „migdal dulce” și se referă la specia de migdale care au gust dulce.
Prunus dulcis a fost descris științific pentru prima dată de către botanistul suedez Carl Linnaeus în lucrarea sa „Species Plantarum” din anul 1753. În această lucrare, el a clasificat migdalele dulci ca fiind o specie distinctă sub numele de „Amygdalus dulcis”. De-a lungul timpului, au fost făcute unele modificări la clasificarea taxonomică a migdalelor dulci, dar numele științific actual este Prunus dulcis.
Se crede că migdalele dulci au fost introduse în Europa din Asia de Sud și de Vest în timpul cuceririlor arabe din secolele VII-IX. Migdalele dulci au fost apoi răspândite în Europa de către comercianții care călătoreau între Orientul Mijlociu și Europa. În timp, migdalele dulci au devenit o cultură importantă în țări precum Spania, Italia și Grecia, unde clima și solul se potrivesc bine cu cerințele de cultură ale migdalului dulce. Astăzi, migdalele dulci sunt cultivate în multe părți ale lumii, inclusiv în Europa, America de Nord și de Sud, Asia și Australia, datorită popularității lor ridicate în alimentație și cosmetică.
Se crede că migdalul sălbatic Prunus fenzliana, care se găsește în regiunile de munte din Asia Centrală, ar putea fi unul dintre strămoșii speciei Prunus dulcis.
Specii de migdal sălbatic: Prunus fenzliana– această specie se găsește în regiunile muntoase din Asia Centrală și este considerată a fi strămoșul migdalelor cultivate. Are flori roz și fructe mici și amare. Prunus arabica– această specie se găsește în regiunile montane din Orientul Mijlociu și Asia de Sud-Vest. Are flori roz pal și fructe mici și amare. Prunus webbii– această specie se găsește în regiunile montane din sudul Europei și nordul Africii. Are flori albe sau roz și fructe mici și amare. Prunus scoparia- această specie se găsește în regiunile montane din Asia Centrală și de Sud. Are flori roz pal și fructe mici și amare.
Există multe varietăți de migdal dulce care sunt cultivate în întreaga lume, fiecare cu caracteristici unice de gust, textură și aspect. Cele mai comune sunt: Nonpareil (este o varietate cu coajă ușor deschisă și miez dulce), Carmel (are un miez crocant și dulce), Mission (este preferată pentru gustul său delicat și pentru faptul că are o coajă subțire), Marcona (are un miez dulce și cremos și este adesea folosit în bucătăria spaniolă), Fritz (are un miez dulce și aromat).
Florile: înflorește din luna martie până în luna aprilie, producând flori mici cu cinci petale, cu diametrul de 3-5 cm, flori hermafrodite de culoare roz-pal sau albăstui, care apar singure sau în perechi, înaintea frunzelor. Planta este autofertilă şi polenizată de insecte (entomofil). Migdalul înfloreşte cel mai timpuriu şi poate fi afectat de îngheţurile târzii.
Frunzele: sunt subțiri și lanceolate, sunt lungi de 8-13 cm, cu marginea zimţată şi un peţiol de 2,5 cm lungime. Crenguţele tinere sunt verzi dar devin purpurii acolo unde sunt expuse la lumina soarelui, apoi devin gri în al doilea an.
Fructele: au forma alungită-aovoidă, la exterior au o coajă groasă cu aspect pielos și în interior conţine un sâmbure de culoare maro, tare şi comestibil. Fructul se maturizează toamna la 7-8 luni după înflorire.
Condiţii de creştere: preferă o climă caldă și uscată, cu o temperatură medie de aproximativ 20-25°C în timpul sezonului de creștere. Migdalii dulci sunt toleranți la secetă și preferă un sol bine drenat, care nu reține excesiv apa. Necesită o perioadă de repaus vegetativ în timpul iernii, cu temperaturi mai scăzute, între -2 și 7°C. Această perioadă de repaus este importantă pentru dezvoltarea mugurilor, care vor da naștere la noi ramuri și flori în primăvară. Datorită preferințelor lor climatice, migdalii dulci sunt cultivați în principal în regiunile cu climat mediteranean, cum ar fi Spania, Italia, Grecia și Turcia, dar și în alte zone cu climă similară, cum ar fi California, în SUA, sau Australia. Este o specie precoce care rodeşte după 2-3 ani de la plantare iar producţiile maxime se obţin după 8 ani de la plantare.
Ce substanţe conţin migdalele? Migdalele sunt bogate în nutrienți esențiali, precum proteine: migdalele conțin aproximativ 6 grame de proteine la fiecare 28 de grame de migdale, grăsimi sănătoase: migdalele sunt bogate în grăsimi sănătoase, inclusiv acizi grași mononesaturați și polinesaturați, care pot ajuta la menținerea sănătății inimii. De asemenea, migdalele sunt bogate în grăsimi saturate și conțin o cantitate mică de grăsimi nesaturate, fibre: conțin aproximativ 3 grame de fibre la fiecare 28 de grame de migdale, vitamine: vitamina E, vitamina B2 (riboflavin), vitamina B3 (niacin), vitamina B9 (acid folic) și vitamina B6, minerale: magneziu, potasiu, calciu, fier și zinc. În plus, migdalele conțin antioxidanți care pot ajuta la protejarea celulelor împotriva stresului oxidativ și pot reduce riscul de boli cronice precum cancerul și bolile de inimă.
Beneficiile migdalelor: migdalele sunt o sursă bogată de nutrienți esențiali și au multiple beneficii asupra sănătății umane: sănătatea inimii: migdalele sunt bogate în grăsimi sănătoase, cum ar fi acizii grași mononesaturați și polinesaturați, care pot ajuta la menținerea sănătății inimii prin scăderea nivelului de colesterol și a tensiunii arteriale, controlul greutății: poate ajuta la menținerea unei greutăți sănătoase datorită conținutului lor ridicat de proteine și fibre, care ajută la menținerea senzației de sațietate, controlul diabetului: migdalele pot ajuta la menținerea nivelului de zahăr din sânge sub control datorită conținutului lor de carbohidrați cu absorbție lentă și fibre, care încetinesc absorbția glucozei, sănătatea cerebrală: poate îmbunătăți sănătatea cerebrală și reduce riscul de boli cognitive precum demența și boala Alzheimer, sănătatea oaselor: migdalele sunt o sursă bună de calciu și magneziu, două minerale importante pentru sănătatea oaselor, sănătatea pielii: migdalele sunt bogate în vitamina E, un antioxidant puternic care poate ajuta la protejarea pielii împotriva radicalilor liberi și la menținerea sănătății acesteia.
Utilizare: migdalele dulci au fost utilizate de mii de ani în alimentație și medicină tradițională, fiind menționate în scrierile vechi ale egiptenilor, romanilor și chinezilor. Se găsesc într-o varietate de forme, inclusiv proaspete, uscate, prăjite și măcinate, iar laptele de migdale este o alternativă populară la laptele de vacă în dieta vegană sau vegetariană. Migdalele dulci sunt utilizate în multe feluri de mâncare, cum ar fi produse de patiserie, dulciuri, prăjituri, paste de migdale și făină de migdale.
Alte utilizări: uleiul de migdale dulci este folosit în produsele cosmetice pentru îngrijirea pielii, deoarece conține acizi grași esențiali și vitamina E, care ajută la hidratarea și protejarea pielii. Migdalele se folosesc la prepararea şi aromatizarea unor băuturi alcoolice, la lichioruri, marţipan (preparat dulce realizat din pastă fină de migdale şi zahăr). Din ulei se obţine un lubrifiant folosit la mecanisme delicate precum ceasurile. Este adesea folosit la fabricarea săpunurilor şi produse cosmetice. Din frunze se poate obţine un colorant verde. Din rădăcini şi frunze se poate obţine un colorant galben.
Avertizare: migdalele crude conțin o cantitate mică de acid cianhidric, care este o substanță toxică. Cu toate acestea, cantitatea de acid cianhidric din migdalele crude este destul de mică și nu este suficientă pentru a fi periculoasă pentru sănătatea umană, cu condiția să fie consumate în mod moderat. Dacă doriți să reduceți nivelul de acid cianhidric (acid prusic) din migdalele crude, există mai multe modalități de a face acest lucru şi anume: prin prăjire 10-15 minute la o temperatură de 150-170 grade, prin blanşare în apă firbinte 1-2 minute apoi se scurg şi se clătesc cu apă rece şi prin uscare la cuptor pentru câteva ore la o temperatură scăzută. Florile și frunzele pomului Prunus dulcis pot fi toxice pentru consumul uman și pentru animalele de companie. Acestea conțin glicozide cianogenice, care pot fi convertite în cianură în organismul uman și pot cauza simptome severe, cum ar fi dureri de cap, amețeli, greață și chiar otrăvire. Prin urmare, nu este recomandat să consumați frunzele sau florile pomului Prunus dulcis și să vă asigurați că acestea sunt păstrate la distanță de animalele de companie.
Ştiaţi că:
– Migdalele pot fi hidratate în apă şi apoi poate fi îndepărtată pielea tare care este puţin amară, în plus, hidratarea poate reduce nivelul de inhibitori enzimatici din migdale, ceea ce poate îmbunătăți absorbția nutrienților, cum ar fi proteinele și grăsimile. Migdalele hidratate au un conținut caloric mai mare decât migdalele uscate, deoarece absorb apa, astfel încât trebuie să fiți atenți la cantitatea consumată. În general, o porție sănătoasă de migdale este de aproximativ 28 grame sau aproximativ 23 de migdale;
– Acidul cianhidric este o substanță toxică care poate fi găsită în mod natural în anumite tipuri de semințe și fructe cum sunt: migdale amare, seminţe de măr, seminţe de piersic, seminţe de cireş, seminţe de prune. În cazul în care consumul este excesiv sau dacă se observă simptome de intoxicație, cum ar fi dureri abdominale, greață, vărsături și slăbiciune, trebuie să solicitați imediat asistență medicală;
– Cantitatea exactă de acid cianhidric dintr-un sâmbure poate varia considerabil în funcție de diferiți factori, sâmburii de migdale dulci pot conține între 0,07 și 0,3 mg de acid cianhidric pe gram de sâmbure. În general, sâmburii de migdale amare conțin între 4 și 9 mg de acid cianhidric pe gram de sâmbure,decât cei de migdale dulci. Consumul excesiv de sâmburi de Prunus dulcis poate fi periculos pentru sănătate;
– Migdalele dulci sunt considerate a fi nuci deși ele nu sunt în mod strict nuci botanice, ci sunt semințe ale arborelui Prunus dulcis, care includ și piersicile, cireșele și prunele;
– Migdalul este un arbore peren și poate trăi timp de până la 100 de ani sau mai mult, iar producția sa de fructe poate dura până la 50 de ani sau chiar mai mult. Deși producția de fructe poate varia în funcție de condițiile de creștere, îngrijirea adecvată și managementul culturilor pot ajuta la menținerea productivității pe termen lung a arborelui de migdal dulce.
– Într-un studiu realizat în anul 2021, s-a descoperit că consumul de migdale dulci poate ajuta la ameliorarea simptomelor sindromului de oboseală cronică, prin reducerea inflamației și creșterea energiei.
Nu uita să distribui dacă ți-a plăcut:
