Seva de mesteacăn (apa vie, băutura regilor), este o băutură naturală obținută din trunchiul copacilor din genul Betula. Consumata de secole în nordul Europei și în unele regiuni ale Asiei, aceasta este considerată un adevărat tonic natural al primăverii. În ultimii ani, seva de mesteacăn a devenit tot mai populară și în alte părți ale lumii, fiind apreciată atât pentru proprietățile sale nutritive, cât și pentru utilizarea în produse cosmetice și naturiste.
Primele mențiuni scrise despre mesteacăn apar în lucrarea lui Pliniu cel Bătrân, în lucrarea sa „Naturalis Historia” (Istoria Naturală), iar în Evul Mediu, cronici din Rusia și Europa de Nord descriu colectarea și consumul sevei. De asemenea, în această perioadă seva era uneori fermentată pentru a produce vin de mesteacăn.
Seva de mesteacăn este lichidul nutritiv care circulă prin interiorul copacului la începutul primăverii. În timpul iernii, mesteacănul stochează nutrienți în rădăcini și trunchi, iar odată cu creșterea temperaturilor aceștia sunt transportați prin sevă către ramuri și muguri, pentru a susține dezvoltarea noilor frunze. Seva este recoltată în general la începutul primăverii, înainte de apariția frunzelor. Lichidul extras este limpede, aproape incolor și are un gust ușor dulceag. După recoltare, seva este foarte perisabilă. În mod natural, aceasta începe să fermenteze după aproximativ două sau trei zile, ceea ce îi schimbă gustul și îi conferă o ușoară aciditate. Seva de mesteacăn este apreciată pentru conținutul său de minerale, vitamine și compuși bioactivi. Deși este formată în mare parte din apă, aceasta conține și o varietate de nutrienți esențiali.

Ce conține seva de mesteacăn? În aproximativ 300 ml de sevă de mesteacăn se pot regăsi: aproximativ 9 calorii, 3 grame de carbohidrați naturali, cantități mici de zaharuri naturale, minerale precum calciu, magneziu și zinc, cantități importante de mangan, vitamina C și acid folic, aminoacizi și antioxidanți naturali. În plus, seva conține polifenoli, compuși antioxidanti care ajută la protejarea organismului împotriva stresului oxidativ.
Utilizare: seva de mesteacăn poate fi consumată ca atare, dar este utilizată și pentru prepararea altor produse alimentare. Printre cele mai comune utilizări se numără: băutură naturală și răcoritoare, sirop de mesteacăn, oțet de mesteacăn, băuturi fermentate precum berea sau vinul din sevă. În unele regiuni ale Europei de Est, seva este folosită și pentru aromatizarea băuturii tradiționale Kvass. De asemenea, din compușii sevei poate fi obținut xilitolul, un îndulcitor utilizat în produse alimentare și în guma de mestecat.

Beneficiile sevei de mesteacăn:
Hidratare și revitalizare: datorită conținutului ridicat de apă și minerale, seva de mesteacăn este o băutură hidratantă naturală. Electroliții precum magneziul și potasiul pot contribui la menținerea echilibrului hidric al organismului. De aceea, în unele regiuni seva este consumată ca băutură răcoritoare, mai ales primăvara.
Sursă de antioxidanți: seva de mesteacăn conține antioxidanți naturali, în special polifenoli și vitamina C. Acești compuși ajută la combaterea radicalilor liberi și pot contribui la reducerea stresului oxidativ din organism. Consumul de alimente bogate în antioxidanți este asociat cu reducerea riscului unor afecțiuni cronice, precum bolile cardiovasculare.
Susținerea sănătății oaselor: seva de mesteacăn este o sursă bună de mangan, un mineral esențial pentru sănătatea sistemului osos. Manganul contribuie la formarea țesutului osos și participă la numeroase procese metabolice importante.
Beneficii pentru piele: datorită conținutului de vitamina C și antioxidanți, seva de mesteacăn este utilizată în multe produse cosmetice. Aceasta poate contribui la: stimularea producției de colagen, menținerea elasticității pielii, hidratarea pielii. Din acest motiv, seva de mesteacăn este folosită în creme, loțiuni și produse de îngrijire a tenului.
Îngrijirea părului: vitamina C și mineralele din sevă pot avea efecte benefice și asupra sănătății părului. Acestea pot susține producția de colagen și pot contribui la menținerea elasticității firului de păr. În medicina tradițională, seva de mesteacăn era utilizată pentru clătirea părului și pentru întărirea rădăcinilor acestuia.
Câtă sevă de mesteacăn se poate consuma? Pentru persoanele sănătoase, cantitatea obișnuită de sevă de mesteacăn consumată zilnic este de aproximativ 200–300 ml. În unele cure de primăvară, cantitatea poate ajunge până la 500 ml sau chiar 1 litru pe zi, timp de două sau trei săptămâni. Totuși, este recomandat ca astfel de cure să fie realizate cu prudență și, ideal, după consultarea unui specialist. Seva se consumă adesea dimineața, pe stomacul gol.


Posibile reacții adverse: seva de mesteacăn este în general considerată sigură pentru consum, însă trebuie utilizată cu moderație. Persoanele alergice la polen de mesteacăn pot prezenta reacții alergice. Polenul acestui copac este unul dintre cei mai frecvenți alergeni din regiunile nordice ale Europei. De asemenea, din cauza conținutului ridicat de mangan, consumul excesiv de sevă ar putea duce la un aport prea mare din acest mineral. Persoanele care suferă de afecțiuni renale sau hepatice ar trebui să consulte medicul înainte de a consuma sevă de mesteacăn.


















