Taraxacum officinale- Păpădia

 

Face parte din Familia Asteraceae /Compositae (Asteracee /Compozite), este o plantă perenă înaltă până la 50cm, creşte prin locuri necultivate, pe marginile drumurilor, lângă izvoare în plin soare, poate creşte în soluri foarte alcaline. Se găseşte de la câmpie până în zona subalpină, îşi are originile în Europa şi vestul Asiei, i se mai spune şi buhă, crestăţea, lilicea, mâţă, papalungă, curu găinii, floarea găinii, floarea broaştei, floarea turcului, floarea sorului, lăptucă, dandelion, common dandelion, wandering dandelion, kanphool;

Sinonime: Crepis taraxacum, Leontodon taraxacum, Leontodon vulgare, Taraxacum campylodes, Taraxacum dens-leonis, Taraxacum mexicanum, Taraxacum retroflexum, Taraxacum subspathulatum, Taraxacum sylvanicum, Taraxacum taraxacum, Taraxacum tenejapense, Taraxacum vulgare;

Botanistul suedez Carl Linnaeus, a numit specia Leontodon taraxacum în anul 1753, dar botanistul german Georg H. Weber a fost cel care a denumit planta Taraxacum officinale. Numele de gen „Taraxacum” este derivat din cuvântul grecesc „taraxos” care înseamnă „agitaţie”, „tulburare” şi „akos” care înseamnă „remediu”. Prima menţiune a păpădiei ca medicament se găseşte în lucrările medicilor arabi din secolele al X-lea şi XI-lea, care vorbesc despre ea sub numele de Taraxcacon. Este cultivată în India ca remediu pentru afecţiunile hepatice;

Florile: sunt de culoare galben-strălucitor şi se închid seara, înfloreşte în lunile aprilie-septembrie, florile sunt dispuse singular pe vârful terminal al tulpinii care se ridică din centrul plantei. După înflorire apar bile albe pufoase pline de seminţe care sunt uşor distribuite de vânt. Specia este hermafrodită (are organe masculine cât şi feminine) fiind polenizată de insecte, planta este autofertilă- se reproduce prin seminţe formate fără fuziune sexuală;

Frunzele: au culoarea verde deschis, în formă de lance, cu marginile adânc zimţate, cresc într-o rozetă direct de la baza rădăcinii (bazale), lobul ascuţit final al fiecărei frunze superioare tinde să fie mai mare decât cel inferior, frunzele apar înaintea florilor;

Tulpina: este cilindrică şi goală în interior (numiţi lujeri), emană o sevă lăptoasă atunci când este ruptă, acestea nu au frunze şi sunt de culoare verde sau violet iar capătul superior conţine perişori;

Rădăcina: este pivotantă, cărnoasă şi fragilă, cu numeroşi rizomi veriticali cu care se fixează în sol ajungând până la 15-20 cm în adîncime, este de culoare maro la exterior şi albă în interior;

Substanţe: vitamine: A, C, D, B1, B2, B3, B5, B6, B9, E, K, colină, minerale: potasiu, sodiu, magneziu, zinc, fosfor, cupru, mangan, calciu, fier,  acizi graşi, proteine, fibre, antioxidanţi (luptă împotriva radicalilor liberi prevenind instalarea cancerului), fitonutrienţi (care reduc inflamaţia, durerile, umflăturile), taraxalisina (substanţă amară), zaharuri (inulină);

Deşi este considerată de mulţi o buruiană incomodă şi nefolositoare, păpădia este o plantă medicinală deosebit de valoroasă, aşa că aveţi grijă atunci când daţi cu piciorul sau călcaţi florile din parc sau oriunde, să ştiţi că este importană şi că are nenumărate beneficii asupra corpului nostru;

Utilizare: toate părţile păpădiei sunt comestibile, planta este folosită atât în stare crudă dar şi uscată, se foloseşte de sute de ani la tratarea afecţiunilor biliare, hepatice, probleme digestive, febră, icter, ciroză, ajută la vindecarea anemiei, acneei, celulitei, varicelor, reumatismului, hemoroizilor, tulburărilor de metabolism, fermentaţiilor intestinale, gutei, inflamaţiile ganglionilor, eczemelor, întăreşte sistemul imunitar, reglează tensiunea arterială, previne retenţia de apă. Frunzele tinere se pot folosi la salate sau mâncăruri de legume, au proprietăţi diuretice şi antioxidante (indicat şi persoanelor anemice);

Alte utilizări: Rădăcina păpădiei (recoltată toamna la vârsta de 2 ani) se folosea în trecut ca şi înlocuitor de cafea (planta coaptă şi măcinată în pulbere), se foloseşte şi sub formă de capsule de extract din păpădie, suc de păpădie (benefic persoanelor diabetice, acţionează asupra petelor, pistruilor), infuzie, macerat la rece, pulbere cu administrare sublinguală. Florile sunt utilizate şi pentru a face vin de păpădie, sub formă de gem de flori de păpădie, sub formă de sirop de miere, mugurii de flori nedesfăcuţi pot fi conservaţi în oţet. Latexul palntei are o acţiune specifică asupra inflamaţiilor vezicii biliare, utilizat ca tonic amar în indigestie şi ca laxativ uşor în constipaţie, planta se mai foloseşte şi sub formă de decoct sau extract de păpădie;

Gustul păpădiei este amară, dacă se culeg la început de primăvară aroma este mai subtilă, iar atunci când este gătită (opărită) aceasta îşi pierde din gustul amar;

Avertisment:

– secreţia lăptoasă albă poate provoca mai ales la copii, iritaţii neplăcute, dermatite;

– datorită conţinutului de substanţe amare, la persoanele sensibile poate apărea disconfort datorat hiperacidităţii gastrice;

– este contraindicată bolnavilor diagnosticaţi cu ocluzie intestinală (ileus), obstrucţie a căilor biliare şi litiază biliară.

Ştiaţi că: păpădia inhibă creşterea plantelor din apropiere, deoarece emană un gaz, şi anume gazul de etilenă, ceea ce încetineşte creşterea plantelor şi provoacă maturarea prematură a fructelor, aşa că, dacă cumpăraţi fructe necoapte şi vreţi să grăbiţi procesul de coacere trebuie doar să le introduceţi împreună într-o pungă de hârtie?

Nu uita să distribui dacă ți-a plăcut:

Comentariile sunt închise.