Sinonime: Rosa corymbifera, Rosa dumetorum, Rosa squarrosa, Crepinia canina, Rosa communis.
Alte denumiri: măcieș, trandafir sălbatic, trandafir de câmp, rujă, răsură, calcaderiu, rujiță, trandafirul câinelui, cacadâr, căcăzdări, rug sălbatic și ciucuri de mărăcine, dog rose.
Măceșul este un arbust peren, erect, cu tulpini arcuite și ghimpoase, care poate atinge înălțimi de 2 până la 5 metri. Face parte din familia Rosaceae și crește spontan la margini de pădure, pe dealuri, pajiști și la marginea drumurilor, de la câmpie până în zonele montane. Este o plantă nativă dintr-un areal foarte larg, care cuprinde întreaga Europă, Nordul Africii, Asia Mică și Asia Centrală. Crește bine pe soluri bogate, argiloase sau lutoase, dar supraviețuiește fără probleme și pe soluri sărace, pietroase, uscate sau moderat umede. Preferă expunerea în plin soare, unde înflorește abundent și produce cele mai multe măceșe, dar acceptă și semiumbra ușoară de la marginea pădurilor.
Denumirea științifică Rosa canina a fost publicată de botanistul suedez Carl Linnaeus în anul 1753, în lucrarea sa „Species Plantarum”. Numele de gen „Rosa” provine direct din limba latină, fiind la rândul său legat de cuvântul grecesc antic „rhódon”, ambele însemnând simplu „trandafir”. Epitetul specific „canina” provine din latinescul „caninus” și înseamnă „de câine” sau „câinesc”.
Florile: sunt hermafrodite, solitare sau grupate în inflorescențe mici. Au, de regulă, un diametru de aproximativ 4–6 cm și prezintă cinci petale de culoare albă, roz-pal sau roz mai intens, numeroase stamine și un parfum discret. Înflorirea are loc, în general, în perioada mai–iulie, florile fiind polenizate de insecte.
Fructul: este un fruct fals (numit hipantiu sau pseudo-polinuculă). Ceea ce numim „pulpă”este de fapt receptaculul florii care s-a îngroșat, a devenit cărnos și s-a colorat. Are o formă ovoidă sau elipsoidală, lucioase, de un roșu-aprins sau portocaliu-închis la maturitate (septembrie-octombrie). Interiorul este tapetat cu numeroși perișori rigizi și iritanți. După ce petalele florii cad, sepalele se răsfrâng în jos imediat după înflorire și cad repede, lăsând vârful fructului perfect curat.
Semințele: fructele adevărate sunt de fapt achenele (nuculele) dure din interiorul pulpei, pe care oamenii le numesc impropriu semințe. Într-o singură măceasă se găsesc între 14 și 45 de astfel de „semințe” mici, de formă unghiulară, acoperite cu perișori aspri.
Frunzele: sunt imparipenat-compuse (dispuse altern pe ramuri), complet netede pe ambele părți, fiind formate din 5 până la 7 foliole (frunzulițe mai mici). Aceste foliole au o formă ovală, sunt subțiri, cu marginile fin dințate (serate). Acestea sunt verzi și cad toamna.
Tulpina: este un arbust ce dezvoltă tufe dense, cu înălțimi de 1 până la 5 metri. Tulpinile principale sunt lemnoase, iar ramurile tinere sunt verzi și adesea arcuite spre exterior. Caracteristica principală o reprezintă ghimpii puternici, rigizi, cu vârful curbat în jos sub formă de cârlig, care ajută planta să se agațe și să se apere.
Rădăcina: are un sistem radicular pivotant-ramificat, extrem de puternic și profund dezvoltat. Rădăcinile sale se fixează excelent chiar și în soluri compacte, argiloase sau pe pante erodate, având o capacitate uriașă de a absorbi apa și nutrienții de la adâncime. Rădăcina principală este foarte groasă, dură, noduroasă și puternic lignificată. Are o culoare brun-gălbuie până la brun-roșiatică la exterior, iar în secțiune lemnul este albicios sau gălbui deschis.
Ce substanțe conține măceșul? prezintă o compoziție complexă, fiind bogat în vitamina C, carotenoide, polifenoli, flavonoide, taninuri, acizi organici și pectine. Dintre flavonoide se remarcă quercetina, rutina și kaempferolul, iar dintre acizii fenolici se întâlnesc acidul galic, acidul elagic și acidul cafeic. Fructele conțin, de asemenea, zaharuri, aminoacizi și săruri minerale, precum potasiu, calciu, magneziu și fier. Semințele sunt o sursă de uleiuri bogate în acizi grași nesaturați, în special acid linoleic și acid alfa-linolenic. Fructele reprezintă partea utilizată cel mai frecvent, iar uscarea și prelucrarea termică pot reduce conținutul de vitamina C.
Ce proprietăți medicinale conține măceșul? prezintă proprietăți vitaminizante, antioxidante și potențial antiinflamatoare, datorită conținutului său de vitamina C, polifenoli, flavonoide și carotenoide. În medicina tradițională, fructele sunt utilizate și pentru efectele astringente, antidiareice și diuretice. Cercetările științifice au evidențiat rezultate promițătoare privind utilizarea pulberii standardizate de măceș în ameliorarea durerilor articulare asociate osteoartritei.
Ce folosim și sub ce formă? se utilizează în principal fructele recoltate la maturitate. Macerat la rece– se bea lichidul de-a lungul zilei. Infuzie (ceai)- se zdrobesc fructele, se bea cald, strecurat prin filtru de cafea. Pulbere (praf fin)- se ia 1 linguriță sub limbă sau în iaurt. Pastă sau gem– consum alimentar direct pe pâine sau în deserturi. Semințele (ulei de măceșe, presat la rece)- se aplică 2-3 picături direct pe ten (riduri, cicatrici). Mlădițele tinere (mugurii proaspți)- extract gemoterapic (în glicerină), se iau picături diluate în apă. Florile și frunzele– infuzie, se folosește extern ca compresă pentru răni sau arsuri.
Când se recoltează fructele? sfârșitul lui august- octombrie (fructe tari, roșu-cărămiziu), aceasta este perioada optimă dacă vrei să folosești măceșele în scop medicinal (ceaiuri, pulberi, macerate, tincturi). Luna noiembrie, după primele brume (fructe moi, roșu-închis), aceasta este perioada ideală dacă vrei să prepari gem, pastă (marmeladă), sirop sau vin de măceșe.
Alte utilizări: datorită rădăcinilor sale extrem de puternice și a rezistenței la ger și boli, Rosa canina este specia numărul unu folosită de horticultori ca suport (portaltoi) pentru altoirea trandafirilor nobili de grădină. Tufele sale spinoase și dese formează bariere naturale excelente împotriva animalelor sau a intrușilor. Totodată, se plantează pe taluzuri și râpe abrupe pentru a preveni alunecările de teren. Măceșele fermentează excelent, oferind băuturi cu o culoare superbă, chihlimbarie-roșiatică: vinul și lichiorul din măceșe.
Habitat: datorită unui sistem radicular extrem de puternic și adânc, măceșul se fixează perfect pe pantele abrupte, fiind folosit adesea pentru combaterea eroziunii solului. Rezistă excelent la poluare și praf, fiind o prezență constantă de-a lungul căilor de transport. Crește adesea alături de porumbar (Prunus spinosa) și păducel (Crataegus monogyna), formând garduri vii naturale, impenetrabile. Adoră liziera pădurilor de foioase (stejar, fag) sau zonele unde pădurea de rășinoase se rărește. Nu va crește niciodată în interiorul unei păduri întunecate, deoarece are nevoie de soare.
Specii asemănătoare: Rosa corymbifera (măceșul păros): poate avea perișori pe partea de dedesubt a frunzelor, mai ales de-a lungul nervurilor și pe axul central al frunzei compuse. Din această cauză, frunzele pot părea mai pufoase la atingere decât cele de Rosa canina. Rosa dumalis: părțile verzi de la baza florii (sepalele) tind să rămână atașate de fruct mai mult timp. La Rosa canina, acestea cad, de regulă, înainte ca măceșul să se coacă. Rosa rubiginosa: are mici glande pe partea de dedesubt a frunzulițelor, uneori însoțite de perișori. Dacă frunzele sunt frecate ușor, acestea pot degaja un miros aromat, asemănător mărului. Rosa micrantha: are frunzulițe adesea mai mici și mai înguste, cu mici glande pe partea de dedesubt. Florile sunt de obicei mai mici, iar în mijlocul florii se găsesc perișori. Rosa agrestis: are adesea frunzulițe mai înguste și poate prezenta mici glande pe partea de dedesubt sau pe margini. Glandele pot fi prezente și pe codițele care susțin florile și pe părțile verzi de la baza acestora.
Atenție: Consultați medicul înainte de a începe o cură cu extracte concentrate de măceș (Rosa canina), în special dacă: aveți antecedente de calculi renali, în special de oxalat de calciu. Suferiți de boli care afectează reținerea fierului în organism (de ex. hemocromatoză sau talasemie). Urmați un tratament cronic cu anticoagulante (medicamente care subțiază sângele). Sunteți însărcinată sau alăptați. Aveți programată o intervenție chirurgicală în următoarele 14 zile (cura trebuie întreruptă obligatoriu pentru a preveni sângerările excesive). Luați tratamente pe bază de litiu (deoarece măceșul poate provoca acumularea lui toxică în organism). Suferiți de deficit de G6PD (risc de anemie hemolitică la doze mari de vitamina C).
Fructele de măceș conțin în interior perișori fini, rigizi, care pot provoca iritații mecanice la nivelul cavității bucale, gâtului și tractului digestiv dacă sunt ingerați. Se recomandă îndepărtarea semințelor și a perișorilor din interiorul fructelor înainte de consum sau prepararea produselor prin metode care asigură separarea eficientă a acestora. În cazul ceaiurilor, infuziile obținute din fructe mărunțite trebuie filtrate foarte bine, folosind un filtru suficient de fin pentru a reține perișorii.
Nu uita să distribui dacă ți-a plăcut:
