Rumex crispus- ştevia creaţă

Face parte din Familia Polygonaceae (Poligonacee), este o plantă perenă înaltă până la 1 m, originară din Europa şi vestul Asiei. Apare pe lângă garduri, drumuri, pe fâneţe, în zone de deal şi munte. Creşte pe toate tipurile de sol în special bogat în azot şi fosfor, poate rezista perioadelor de secetă datorită rădăcinilor care cresc adânc. I se mai spune şi dragavei, stegie, sceava, măcrişul calului, hrenuţ, limba boului, crestăţea, bronghi, brozdii, curly dock, curled dock, yellow dock.

Creşte spontan primăvara într-o mare varietate de locuri, pe margini de drumuri, malurile şanţurilor, zone de deşeuri, ţărmuri, pe lângă dune de nisip, câmpuri, pajişti, margini de pădure, parcări, locuri de cale ferată. Adesea este catalogată ca fiind o „buruiană dăunătoare” în multe zone. Se răspândeşte prin seminţe contaminând seminţele culturilor agricole. Planta este gazda perfectă pentru o specie de molie numită Agrotis ipsilon, larvele sunt dăunători agricoli hrănindu-se cu toate soiurile de legume şi cereale importante.

Specia hibridizează uşor cu alte specii de Rumex: Rumex obtusifolius (dragavei cu frunza netedă, bitter dock), Rumex obovatus (preferă habitatele de coastă), Rumex palustris (preferă zonele mlăştinoase, marsh dock), Rumex maritimus (creşte frecvent în zonele inundate cu apă, seashore dock).

Sinonime: Lapathum crispum, Rumex elongatus.

Subspecii: Rumex crispus ssp crispus care apare pe terenuri cultivate şi deşeuri, Rumex crispus ssp littoreus apare pe litoral, Rumex crispus ssp uliginosus apare pe noroiul produs de maree.

Florile: sunt mici, verzui spre galben-roşiatic, grupate în raceme compacte pe tulpinile superioare, devine maro-roşcat la maturitate, înfloreşte din luna iunie până în luna octombrie, prezintă seminţe mici de culoare maro-închis, păstăile pline de seminţe rămân pe tulpină până în primăvară. Seminţele sunt capabile să supravieţuiască în pământ până la 65 de ani. Specia este hermafrodită (are organe feminine şi masculine pe acelaşi plantă), fiind polenizată de vânt.

Frunzele: au marginea încreţită şi uşor aspru, alternate, lungi şi înguste (lanceolate) de 14-24 cm lungime, de culoare verde-închis. Frunzele tinere au gust acrişor, cele mature au gust amar.

Tulpina: este de culoare verde-roşiatică cu muchii şi frunze în formă de vârf de săgeată.

Rădăcina: este pivotantă fibroasă, pătrunzând vertical adânc în sol, de culoare galbenă. Se scoate din pământ la sfârşitul verii sau toamna în scop medicinal.

Substanţe: vitamine (A, B, C), minerale (fier, potasiu), proteine, fibre.

Utilizare: specia este cunoscută pentru proprităţile sale tonice, antiinflamatorii, laxative şi antianemice, util în iritaţiile cutanate, infecţii ale pielii, afecţiuni respiratorii, momentan rădăcina se foloseşte în homeopatie.

Alte utilizări: frunzele tinere sunt comestibile dar trebuie fierte în mai multe ape pentru a îndepărta acidul oxalic pe care îl conţine. Frunzele mature nu se folosesc deoarece sunt amare. Seminţele după ce sunt uscate sunt comestibile, se macină formând făina din seminţe de dragavei cu gust asemănătoar cu seminţele de hrişcă, puţin mai amară. În trecut seminţele prăjite au fost folosite ca îndulcitor de cafea. Din rădăcină se pot obţine coloranţi de culoare galbenă, verde-închis, gri, maro.

Avertizare: frunzele conţin o cantitate mare de acid oxalic, trebuie consumată cu moderaţie deoarece poate irita tractul urinar şi creşte riscul de apariţie a pietrelor la rinichi. Mămicile care alăptează nu trebuie să consume această plantă deoarece provoacă un efect laxativ la sugari.

Nu uita să distribui dacă ți-a plăcut:

Comentariile sunt închise.